Cat de "prieteni" pot fi o femeie si un barbat?

Întodeauna am fost de acord ca între iubire si prietenie exista o diferenta majora, ca, oricât de multe ar avea în comun, exista diferente esentiale care îsi pun amprenta asupra numelui pe care îl poarta o relatie între doi oameni. Da, e drept ca pe un prieten îl iubesti, tot asa cum îti iubesti si parintii si copiii. La fel de adevarat este si ca omul pe care îl iubesti si cu care visezi sa îmbatrânesti împreuna îti este la un moment dat prieten. Si totusi... apropierea sau distanta dintre iubire si prietenie e uneori atât de inexplicabila.

Exista cu adevarat prietenie, în sensul „filozofic” al cuvântului între o femei si un barbat? Si daca exista, atunci care îi sunt limitele? Citeam undeva ca, psihologic vorbind, un barbat si o femeie au nevoie de mai putin de jumatate de ora de stat împreuna în aceeasi încapere ca sa îsi dea seama daca între ei exista o atractie, fie ea si fizica, ce s-ar putea transforma în iubire. Si atunci? Daca exista aceasta atractie, nu mai este loc de prietenie? Sau, invers, în prietenie se pot transforma doar relatiile în care din start se simte lipsa atractiei? E greu de generalizat. Cu atât mai mult pentru mine, care, desi am uneori porniri feministe, m-am înteles întotdeauna mai bine cu barbatii decât cu femeile în anumite privinte. Acum toate femeile o sa îmi sara în cap (nu e cazul, sincer... pentru ca eu însami nu mi-am înteles niciodata aceasta pornire). Se spune ca fiecare din noi are o parte din sexul opus. Poate ca tocmai aceasta „parte” e responsabila de „prieteniile” dintre femei si barbati, cine stie...

Uitându-ma înapoi în trecut, am încercat sa înteleg de ce totusi, în pofida comunicarii mele cu barbatii, nu am reusit sa spun niciodata despre vreunul dintre ei ca îmi este „prieten”. Poate pentru ca, de cele mai multe ori, comunicarea dintre noi s-a transformat în altceva, nu neaparat în iubire, dar oricum într-o potentiala relatie sentimentala, sortita de la bun început esecului (cum poti sa faci dragoste cu un „prieten”?). Toate prieteniile transformate în relatii de scurta durata s-au transformat ulterior în amintiri prafuite, din care, în mod curios nu a ramas decât stralucirea începuturilor, adica tocmai ceea ce era legat de prietenie si nu pasiunea sau suferinta care au urmat. 
Alteori s-a întâmplat exact invers. Am încercat din rasputeri sa transform o relatie esuata în prietenie. Cea mai proasta idee pe care o pot avea doi oameni care s-au iubit... Pentru ca daca „prietenia” poate deveni iubire, cu sanse de supravietuire, drumul invers e cu siguranta imposibil. O iubire mare nu poate fi continuata decât de aceeasi iubire... si mai mare... sau de nimic.

Orice încercare de prietenie cu un barbat s-a soldat cu un esec. Potentialii prieteni i-am pierdut în pasiuni trecataore, asezate acum pe raftul cu amintiri, iar pe oamenii pe care i-am iubit nu i-am putut niciodata transforma în prieteni autentici. Si atunci unde e adevarul? Cât de prieteni pot fi o femeie si un barbat fara sa existe pericolul ca prietenia dintre ei sa fie distrusa de altceva? Poate ca doar atâta timp cât fiecare dintre ei are puterea sa renunte de bunavoie la acel „altceva” înainte de a fi prea târziu. Sau... poate ca, de fapt, tocmai acesta e rolul unei astfel de „prietenii” – sa fie anticamera sau iluzia consolatoare a ratarii iubirii / pasiunii.

Niciun comentariu găsit.